VIOREL ANDREI ŞI CORBII...

          Prefaţă: când alţii îl pupau in fund pe Viorel Andrei / Pleşcan ca, deh, era director pe la televiziuni de "moguli" nemţeni, eu  aveam cu el o cearta telefonică în termeni... ca la uşa cortului. Discuţia a plecat de la o suparare a mea legată de o abordare cu care nu eram de acord şi ţipam aşa de tare la el că nu mă auzeam nici eu. În timp, când era tot mare şi tare, am mai avut controverse sau păreri diferite şi în timpul ăsta, la fundul lui era coadă mare la pupat (politicieni de toate culorile, oameni din administraţie, jurnalişti, oameni de afaceri etc).

          Nu-l apăr pe Viorel Andrei. El ştie mai bine ce a făcut şi ce are de tras. Observ cum, de câteva zile, corul fecioarelor nemţene (din care fac parte si cei enumeraţi mai sus), îl judecă (inclusiv pt faptele mai noi, ulterioare sentinţei de care s-a ascuns fix pe tv la oră de maximă audienţă), îl condamnă, îl re-condamnă şi-i doresc să-i putrezească oasele în puşcărie. "Aşa îi trebuie!", se aude ca un ecou în spatele acestui cor... 

          E dreptul lor la opinie. E partea de circ la care au dreptul masele. E doza de sânge din arenă care ridică tribunele în aer. E tele-justiţia făcută chiar cu marele "criminal" / "infractor" / "interlop" care avea şi statut de "vedetă tv".

          De ce nu s-au ridicat aceşti lupi moralişti să-l critice, să-l contreze pe Viorel Andrei (pe teme profesionale, ca deşi era un jurnalist bine cotat loco, mai greşea şi el) când era în culmea gloriei? Motivul ţine, probabil, de coloana vertebrală a acestora la momentul când îi lingeau clanţa, aceeaşi coloană vertebrală care acum dictează instinctul haitei curajoase în a ataca o pradă deja căzută. 

          Nu comentez informaţiile jurnalistice aparute. Chiar nu sunt de acord cu blamarea Cristinei Mircea care a publicat primul text (pt mine chiar a fost un episod de lămurire într-o mare de zvonuri şi bazaconii). Mă refer doar la aluziile răutăcioase strecurate printre rânduri şi la comentariile (e plin netul de ele) ce amintesc de Sfânta Inchiziţie.

          Nu pot să nu observ că răutăţile vin şi de la unii care nu au putut accede la funcţiile lui în tv (deşi ar fi vrut) şi de la unii care, ani de zile, în faţa lui aveau ultimul cuvânt - adică "da, şefu'! ". Cred că unii nu-şi trăiesc încă din plin rânjita bucurie, molfăind dilema din zilele Revoluţiei ("Dar dacă se întoarce Ceauşescu?").

          Şi, că tot sunt sigur că vor croncăni corbii şi spre mine, să vă zic una proaspătă: mă sună azi corespondenta unei televiziuni centrale (da, e vorba de o tv din ceata numită a "mogulilor"). Mi-a zis că are temă şi că eu (purtător de cuvânt la CJ) trebuie să o ajut. Viza un eventual contract al vreunei firme a lui VA cu CJ Neamţ. I-am explicat că nu e vorba de aşa ceva, ba mai mult, din ce au scris colegii ei în presă (colegii care caută informaţii nu declaraţii pt sincron) am înţeles că omul nu avea nicio firmă!!! Deci CJ nu putea încheia contracte cu firme inexistente. Mi-a cerut să spun asta pe cameră şi am refuzat, invocând - cât se poate de sincer - două motive: 1. (subiectiv) - e vorba de om om care a lucrat ca şi mine în presă; 2. (obiectiv) - mi se pare aberant să dau declaraţii despre ceva evident, adică despre faptul că o instituţie nu a încheiat vreun contract cu firme care nu există (şi am detaliat, întrebând care ar fi logica dacă aş declara toate persoanele din lumea asta şi Obama, şi Papa, şi Băsescu, şi Vântu, şi... cu care, evident, CJ nu are nicio relaţie de afaceri). Jurnalista s-a suparat, mai ales că, explicându-i a n-a oară o logică pe care nu vroia să o priceapă, am ridicat probabil un pic tonul ("dar chiar nu înţelegi că tema ta nu mă poate obliga să dau , pe cameră, declaraţii de doi lei? foloseşte informaţia pe care ţi-o dau, dar atât..."). Ea îmi tot explica povestea cu tema (tema plus sincron la pachet) şi făcea trimitere la norme deontologice de care nu am auzit (şi am mâncat şi eu vreo 15 ani pâine în presă) şi eu tocmai îmi aduceam aminte că EA, ZIARISTA CU TEMĂ V.A., FUSESE ANGAJATĂ CHIAR DE VIOREL ANDREI DREPT CORESPONDENT PE ROMAN A UNEI TELEVIZIUNI NEMŢENE (până să-şi atârne la gât legitimaţia de la mogulul dă Bucureşti).

          Poate sunt eu patetic, doar toată această vânătoare care excede evidenta şi normala necesitate de informare a opiniei publice, mi-a adus aminte zicerile româneşti despre corbi şi despre cunoscuta fotografie ce a luat Premiul Pulitzer în 1994.

          Viorel Andrei a trecut din peisajul jurnalistic în cel juridic la începutul lunii. S-a croncănit despre subiect, dar stolul dădea, iniţial, cercuri largi. Un singur jurnalist a documentat subiectul (restul, după Cristina, sunt nişte flămânzi epigoni de acum, care îşi fac meseria pt că... primesc teme) şi stoluri-stoluri de analişti, comentatori şi pseudo-editorialişti încearcă să-şi hrănească tirajul, audienţa sau frustrările din subiect. Dau năvală pe firmiturile cazului, unde nu e informaţie dăm sincron că nu e cum se spune... şi uite aşa, în curând, legenda umflată precum o gogoaşă va bate şi viaţa şi filmul...

          Repet (cred ca sper inutil ca nu voi avea comentarii pe această temă): nu-l apăr pe Viorel Andrei, el a comis-o, el plăteşte. Dar nu pot să nu mă întreb (gândindu-mă poate şi la familia sa, atacată acum din toate părţile):

- dacă a fost condamnat la varsta de 23 de ani (după un şir de minim două procese cu n termene), înseamnă că a comis fapta pe la vreo 20 de ani. O fi semnat cecurile sau hârtiile alea strict în folosul propriu sau a fost un tinerel, împins pe post de fraierache, în faţă?

- nu ştiu cât o fi fost prejudiciu real; iniţial s-a pomenit un ordin de mărime "imens" ca apoi să aflăm ceva despre 100 de milioane de lei vechi. Drept e că la nivelul sfârşitul anilor '90... Dar dacă tot a luat întâi 16 ani şi abia la recurs "doar" 8 ani, înseamnă că Justiţia l-a considerat aproape "dublu de periculos" faţă de mai cunoscutul Gabriel Bivolaru care a fraudat cu 2200 de miliarde de lei vechi (50 de milioane de euro azi!!!) prin 1995 o bancă, nu?

          Pentru mine, cazul Viorel Andrei înseamnă o cotitură. Şi în evaluarea - mai justă, mai critică - activităţii mele din presă dar şi în cunoaşterea mai corectă a unora. Oameni, corbi...

Background - Explicaţie foto:

" Fotografia a castigat premiul Pulitzer in anul 1994, si a fost facuta in timpul foametei din Sudan. In ea poate fi vazut un baietel care se taraste spre o tabara cu alimente a Natiunilor Unite, plasata la un kilometru distanta.
Vulturul asteapta ca baietelul sa moara, ca sa-l manance. Aceasta poza a socat o lume intreaga. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu baietelul, nici macar Kevin Carter, fotograful, care a plecat de indata ce a facut poza. Trei luni mai tarziu s-a sinucis in urma unei depresii. "